HEINERICH 1929, Tradiție – Încredere – Experientă
Medicul militar Romeo Marinof își desfășoară activitatea profesională în cadrul cabinetului stomatologic al cărui cofondator este, HEINERICH 1929. În prezent tratamentele pe care cabinetul Heinerich le oferă clienților sunt: tratamente endodontice, de protetică dentară, implantologie și chirurgie dentară, odontoterapie, ortodonție, profilaxie, parodontologie. Cabinetul este foarte modern și primitor, iar personalul, amabil, la dispoziția pacienților.
Clienții beneficiază de cele mai noi tehnologii precum: microscopul endodontic, laser dentar, dispozitiv Piezo-electric cu ultrasunete EMS, sistem JEDER, Airflow EMS, pentru intervenții rapide și un disconfort redus.
Am stat de vorbă cu Domnul Doctor Romeo Marinof despre activitatea în mediul privat în stomatologie, interviu pe care îl prezentăm în continuare:
– Ce v-a motivat să deveniți doctor?
– Mi-am dorit să devin doctor încă de la vârsta de 5 ani, a fost o revelație – să spun, mi-a plăcut activitatea de spital, de ajutorare a oamenilor într-un cadru organizat. Am urmat visul. Înainte de facultatea de Medicină Carol Davila, am urmat doi ani de scoală sanitară post-liceală cu stagii de practică în spitale și policlinici.
– Când ați devenit doctor stomatolog?
– La 26 de ani. Am făcut stagiatura la Policlinica Militară Cobălcescu. Până la revoluție am lucrat și în alte clinici, dar am păstrat permanent legătura cu Policlinica Cobălcescu, policlinică de un înalt nivel de profesionalism, având în jur de 24 de medici și 15 tehnicieni dentari și dotări performante la vremea respectivă. Acestă policlinică era foarte căutată în acea perioadă. Munceam din greu, programul de lucru era foarte încărcat, cu pană la 5 urgențe pe zi, pe langă pacienții programați în ziua respectivă. Se adăugau și lucrările reprezentând ajutorul cu care răspundeam nevoilor membrilor de familie ai ofițerilor care ne solicitau. Lucram non-stop și în mare forță de la 1:30 la 9:30 – 10 seara.
– Când ați făcut pasul în antreprenoriat?
– Imediat după revoluție am simțit că este timpul să-mi exercit profesia ca o profesie liberală, organizând activitatea în cadrul propriului cabinet, proiect dorit din tot sufletul. Să pot oferi un plus de profesionalism și dedicare clienților și cunoscuților mei. Să nu mai depind de aprovizionare, să nu mai depind de o anumită structură.
– A fost ușor, a fost greu?
– Am făcut toate demersurile și am reușit să fiu în prima “șarjă” de trei medici militari care au primit aprobarea de la Ministerul Apărării Naționale de a activa în mediul particular. Domnul General Victor Anastasie Stănculescu, Dumnezeu să-l ierte!, a înțeles și ne-a aprobat cererea noastră. Am reușit să deschidem primul cabinet stomatologic particular pentru medici militari și primul cabinet stomatologic particular din Drumul Taberei, în str. Sibiului.
– Daca ati fi dorit o cariera in alta meserie, care ar fi fost aceea?
– Am visat să fiu șofer de tir, să văd lumea, am visat să fiu aviator … Dar asta numai în momente de “reverie” – să spun așa. Altfel, în viață, am urmat consecvent cariera și dorința de performanță în stomatologie. În anul 1991 am plecat la o specializare, mai mult o informare. Am stat în Elveția o luna și jumătate și am văzut multe clinici și laboratoare, Elveția fiind una dintre țările cele mai dezvoltate dpdv stomatologic. Experiențe de felul acesta am avut succesiv, participând la două cursuri în Liechtenstein la fabrică Ivoclar Vivadent de portelane și materiale compozite, vizitând de două ori Köln IDS-cea mai mare expoziție de stomatologie din lume. Am vizitat și firma Rhein din Bolonia, timp de 4 zile, pentru dispozitive de lucrări pe implante.
Cât despre colaborări, o experientă deosebită a fost conlucrarea cu tehnicieni din Germania timp de 2 ani, pe care i-am adus în România.
– Dintre clinicile stomatologice pe care le-ați înființat de-a lungul timpului, care va este cea mai dragă?
– Primul cabinet mi-a fost foarte drag, fiind deschis în apartamentul mamei mele. Am început cu un singur scaun stomatologic, ulterior urmând extinderea la două scaune. Cel de-al doilea cabinet deschis a fost în blocul Scala, cel din Drumul Taberei fiind mult prea departe pentru unii pacienți. În acea perioadă, lucram și 14 ore pe zi, la ambele cabinete, cu program în contra-ture, dimineață la cel din Drumul Taberei, iar după-amiază la cel din blocul Scala. După ce am fost nevoit să renunț la cabinetul din blocul Scala, am deschis un alt cabinet stomatologic în zonă Foișorului de Foc, unde am activat 2 ani de zile. În același timp am înființat în Drumul Taberei nr. 15 un cabinet stomatologic cu radiologie care este activ și astăzi. Un alt cabinet deschis de noi a fost pe Calea Victoriei, strada Frumoasei, unde am activat un timp. Din cauza traficului aglomerat din capitală, și din dorință de a aloca cât mai mult timp dedicat pacienților, am decis să rămanăm cu un singur cabinet și anume cel din Drumul Taberei nr. 15, pe care l-am dotat cu echipamente de cea mai nouă generație.
Toate cabinetele înființate mi-au fost foarte dragi, ele fiind rezultatul de succes al eforturilor mele, în care am pus suflet, muncă și speranțe, ca să fiu mai aproape de pacienți mei și de nevoile lor.
– Despre echipa de medici, ce ne puteți spune?
– De când am început să lucrez în mediul privat am simțit nevoia să construiesc o echipă, nu sunt un lup singuratic. Am adus lângă mine mulți medici dentiști, cărora am încercat să le transmit cât mai mult din expertiza mea. Ulterior, unii medici dentiști și-au deschis propriile cabinete, chiar și în tări precum Canada sau Franța. Alți medici mi-au rămas alături, de exemplu soția mea-Doctor stomatolog Andruscă Speranța Dalila, care s-a alăturat echipei în anul 1997, devenind astfel cofondator al clinicii Heinerich. Impreună am inaugurat și am dezvoltat clinicile cu laborator propriu Heinerich 1929, situate în zona Foișorului de foc și Piața Victoriei. Îmi doresc să continui dezvoltarea și diversificarea ofertelor de servicii stomatologice cu medici specialiști de terapie la microscop, specialiști parodontologi, specialiști în chirurgie și implantologie. Lucrez în colaborare cu mulți colegi de breaslă. De exemplu, chiar mâine am programată o operație pentru implant, lucrare pe care o voi realiză împreună cu un medic chirurg.
– Ce calități sunt importante pentru succes și performanță în stomatologie?
– Trebuie să iubești meseria și zâmbetul uman! Trebuie sa faci atât efort de natură profesională, de specializare, dar și să fii capabil de efort fizic și de concentrare mentală. Trebuie sa ai simț artistic, caracteristică pe care un medic dentist trebuie să o aibă, deoarece estetica stă la baza meseriei de stomatolog. Ca o butadă, vă spun că am învățat estetica de la un bun prieten pictor, ce mi-a arătat anatomia comparată și cum să ajungi la estetica facială și a zâmbetului. Aceste sfaturi continuă să îmi fie de folos și în prezent. Pentru a fi un bun medic stomatolog sănătatea proprie trebuie să fie foarte bună, diferitele afecțiuni pe care un medic le are pot scădea capacitatea și calitatea serviciilor prestate de acesta. Tinerilor, mai ales, le recomand să nu pună preț pe partea financiară; profesionalismul, experiența și modul prin care te faci util societății fiind caracteristici mult mai importante, ce odată potențate, atrag într-un final și beneficiile financiare.
Un interviu Revista Patronatului Român